Tag Archives: stimulent

The flying start challenge Forever Living Products Romania

The Flying Start Challenge

La început de an, inimile Forever din întreaga lume bat la unison și în aceeași direcţie: să transforme începutul de an într-o reușită totală. Prin „contractul cu tine însuţi”, acest angajament puternic de a începe 2018 cu motivaţia reușitelor în minte, te aliniezi tendinţei globale Forever, în care succesele se adună laolaltă și dărâmă până și cele mai rezistente bariere.

Te ajutăm să-ți crești șansele de a-ți respecta angajamentul de la început de an, făcându-l oficial prin „The Flying Start Challenge” – un stimulent global Forever cu condiții minime, dar beneficii maxime pentru tot ce înseamnă succesul anului 2018 în afacerea ta.
Competiția are loc în primele trei luni ale anului și presupune următoarele condiții și niveluri de calificare, pentru care Forever te premiază:

NIVELUL 1
  Acumulează 7 p.c. noi.  Fii Activ (4 p.c.) în fiecare lună petrecută integral ca FBO în timpul competiției.  Sponsorizează cel puțin doi Asistent Supervizori noi în linii inferioare diferite. PREMIU: Un bilet gratuit la Success Day și recunoaștere pe scenă.

NIVELUL 2
  Acumulează 14 p.c. noi.  Fii Activ (4 p.c.) în fiecare lună petrecută integral ca FBO în timpul competiției.  Sponsorizează cel puțin doi Asistent Supervizori noi în linii inferioare diferite, iar cel puțin unul dintre ei să sponsorizeze, la rândul lui, un Asistent Supervizor nou. PREMIU: Un bilet gratuit la Success Day, recunoaștere pe scenă și un obiect promoțional de colecție personalizat în cinstea celei de-a 40-a aniversări a companiei.

NIVELUL 3
  Acumulează 28 p.c. noi.  Fii Activ (4 p.c.) în fiecare lună petrecută integral ca FBO în timpul competiției.  Sponsorizează cel puțin trei Asistent Supervizori noi în linii inferioare diferite, iar cel puțin doi dintre ei să sponsorizeze, la rândul lor, câte un Asistent Supervizor nou. PREMIU: Un bilet gratuit la Success Day și recunoaștere pe scenă. În plus, vei fi invitat la un Success Day dintr-o altă țară din regiunea ta, călătoria pentru o persoană fiind decontată de companie.

 

Este un stimulent pe termen scurt, distractiv, care funcționează și oferă afacerii tale impulsul de care are nevoie spre marile reușite ale anului nou. Iar beneficiul caritabil cu care vine la pachet calificarea la fiecare nivel al competiției – Rise Against Hunger – face ca satisfacția reușitelor tale Forever să fie de două ori mai mare.
Află toate detaliile despre cum poți participa la acest stimulent din e-mailul numărul 2 – „La An Nou, oportunități noi pentru tine și afacerea ta” sau contactează Managerul/sponsorul tău.

FOREVER | România & Republica Moldova | Ianuarie 2018 | 225

 

 

 

Fii ACTIV si hai in 2016 la Intalnirea Anuala a Managerilor de la Balvanyos

Fii ACTIV si hai in 2016 la Intalnirea Anuala a Managerilor de la Balvanyos

Esti pregatit sa iti ocupi locul alaturi de invingatori?
Cu siguranta, ai vazut poze sau ai auzit povesti frumoase de la Intalnirea Anuala a Managerilor.

Daca ai participat, sigur iti doresti sa participi si in 2016.
Daca nu ai avut inca ocazia sa participi, este timpul sa iei startul in cursa pentru calificare, pentru ca te asteapta momente minunate.
 

intalnirea managerilor 2016 balvanyos program stimulativ de merit forever living calatorii
Ce trebuie sa faci?
 
Daca esti calificat la nivelul de Manager, planifica-ti calificarea pas cu pas in perioada 2 decembrie 2015 – 30 aprilie 2016.


Fii Activ 4pc


Fii Activ (4 p.c.) in perioada decembrie 2015 – aprilie 2016 si acumuleaza minimum 125 pc personale & non-manageriale (in perioada decembrie 2015 – aprilie 2016)  si te vei califica la nivelul 1 al stimulentului. Vei beneficia astfel de acces la seminar si la cina festiva.

Indeplinirea statutului de Activ (4 p.c.) in fiecare luna a perioadei de calificare si acumularea unui total de cel puţin 200 p.c. personale & non-manageriale (in perioada decembrie 2015 – aprilie 2016) te califica la nivelul 2 si iti vor aduce o noapte de cazare, acces la seminar si la cina festiva, toate gratuite.
 
Daca indeplinesti statutul de Activ (4 p.c.) in fiecare luna a perioadei de calificare si acumulezi un total de cel putin 300 p.c. personale & non-manageriale (in perioada decembrie 2015 – aprilie 2016) vei fi recompensat pentru calificarea la nivelul 3 cu doua nopti de cazare, acces gratuit atat la seminarul de instruire si cina festiva si la seminarul dedicat Activilor pana la nivelul de Asistent Manager (inclusiv).
 
Daca te vei califica la nivelul de Manager in perioada de desfasurare a stimulentului si vei fi Activ in restul lunilor ramase pana la finalul perioadei de calificare, vei fi recompensat cu acces gratuit la seminar si la cina festiva.
 
La editia 2016 a Intalnirii Anuale a Managerilor va participa un invitat surpriza.
 
Porneste intr-o calificare frumoasa, ramai aproape si noutatile pe care le vei primi periodic vor fi cel putin interesante.
 
Cu drag,
Echipa Forever